Într-un studiu recent publicat în revista Clinical Nutrition, cercetătorii au analizat datele obținute din studiile clinice randomizate (RCT) care au investigat efectele prebioticelor și simbioticelor asupra controlului glicemic la pacienții cu diabet zaharat de tip 1 și tip 2.

Prevalența globală atât a DT1, cât și a DT2, continuă să crească în fiecare an. Estimările actuale indică faptul că aproximativ 465 de milioane de adulți cu vârsta cuprinsă între 20 și 79 de ani din întreaga lume trăiesc în prezent cu diabet zaharat, până la 578 și 700 de milioane estimându-se să fie diagnosticați până în 2030 și, respectiv, 2045.

În ciuda progreselor recente în tratamentele antidiabetice, o proporție semnificativă de pacienți continuă să experimenteze un control glicemic suboptim. Printre diverse strategii noi pentru controlul glicemic, a fost propusă țintirea microbiotei intestinale prin probiotice și alte terapii, ca o abordare nouă pentru gestionarea diabetului.

În DT1, care se referă la deficiența de insulină, și DT2, care apare din cauza rezistenței la insulină, au fost raportate modificări specifice în compoziția și funcția microbiotei intestinale, care sunt denumite colectiv disbioză intestinală. Probioticele sunt microorganisme vii care sunt asociate cu numeroase beneficii pentru sănătate prin capacitatea lor de a restabili homeostazia microbiotei intestinale, de a îmbunătăți integritatea tractului gastrointestinal (GI) și de a reduce inflamația.

Simbioticele, care sunt combinații de probiotice și prebiotice, câștigă atenție și în domeniul managementului diabetului pentru creșterea microorganismelor benefice prezente în tractul gastrointestinal.

Pentru studiul actual, cercetătorii au folosit diverse baze de date electronice pentru a identifica RCT-uri relevante, care au inclus pacienți adulți cu diabet zaharat, care erau tratați cu probiotice sau simbiotice, în plus față de tratamentele lor antidiabetice specifice.

RCT-urile care au comparat aceste intervenții cu alte tratamente, placebo sau tratamentul diabetic standard în contextul controlului glicemic au fost incluse în meta-analiză. Un total de 41 de RCT, care au implicat 2.991 de pacienți, au fost incluse în analiza finală. Diferiții parametri care au fost evaluați pentru a măsura controlul glicemic au inclus hemoglobina glicata (HbA1C), glucoza plasmatică a jeun și nivelurile de insulină serică.

 

Constatările studiului

Meta-analiza actuală a arătat că suplimentarea cu probiotice și simbiotice este asociată cu îmbunătățiri semnificative ale nivelurilor de glucoză plasmatică a jeun, insulină serică și HbA1C. Analiza subgrupului a demonstrat că eficacitatea intervențiilor testate variază în funcție de tipul de tulpini microbiene utilizate și între.

Formulele cu mai multe specii au fost asociate cu o eficacitate superioară în îmbunătățirea nivelurilor de HbA1C în comparație cu formulele monospecii. Această observație subliniază importanța formulelor cu mai multe specii în obținerea controlului glicemic persistent.

Comparativ, formulele monospecii au fost asociate cu efecte mai consistente asupra diferitelor rezultate, sugerând astfel aplicabilitatea lor mai largă în gestionarea diabetului zaharat. Simbioticele au fost, de asemenea, asociate cu o eficacitate mai mare decât probioticele în îmbunătățirea nivelului de insulină seric.

În ceea ce privește diferitele tipuri de specii bacteriene utilizate în formulele probiotice, anumite tulpini de Lactobacillus și Bifidobacterium lactis au fost asociate cu efecte pronunțate, în special în formulele cu mai multe specii. Astfel, eficacitatea terapeutică a intervențiilor cu probiotice pentru gestionarea diabetului poate fi specifică tulpinii.

 

Limitări ale studiului

A fost observată o eterogenitate moderată în cadrul RCT-urilor selectate, care ar putea fi atribuită variațiilor în designul studiului, caracteristicile participanților și protocoalele de intervenție. Foarte important, această eterogenitate poate limita generalizarea constatărilor.

În plus, cele mai multe dintre RCT-urile selectate au fost efectuate în Iran, limitând astfel generalizarea acestor constatări la alte populații cu diferiți factori genetici și de mediu.

De asemenea, studiul actual nu a putut determina separat eficacitatea acestor intervenții pentru fiecare tip de diabet. T1D și T2D au patofiziologii, modalități de tratament și rezultate terapeutice distincte; prin urmare, efectele atât ale probioticelor, cât și ale simbioticelor asupra controlului glicemic pot varia între pacienții cu aceste tipuri diferite de diabet.

 

Concluzii

Rezultatele studiului subliniază importanța potențială atât a probioticelor, cât și a simbioticelor ca intervenții complementare în managementul diabetului. Cu toate acestea, studiile viitoare care iau în considerare mai multe variabile, cum ar fi tipurile de tulpini și factorii geografici, sunt necesare pentru a înțelege mai bine eficacitatea probioticelor și a simbioticelor în gestionarea T1D și T2D.

”În timp ce probioticele și simbioticele sunt promițătoare ca terapii suplimentare, ele nu sunt o soluție de sine stătătoare în îngrijirea diabetului… Încorporarea probioticelor sau simbioticelor în tratament ar putea fi o strategie viabilă pentru îmbunătățirea controlului glicemic, deși este nevoie de mai multe cercetări adaptate.”

 

Sursa: News-medical.net